Iconostas 2022

Din donațiile a 47 de familii s-au strâns
156%

Detalii proiect

La biserica noastră din Cachan am demarat în iulie 2022 cel mai mare proiect de până acum: achiziția unui iconostas mobil.

Acesta va cuprinde următoarele elemente: două suporturi pentru icoanele împărătești cu Mântuitorul și Maica Domnului, o coroană care va uni în partea de sus cele două suporturi și ușile împărătești. Vom folosi lemn de stejar și sculptura va fi executată în stil brâncovenesc. Iconostasul mobil este demontabil și în cursul săptămânii îl vom lăsa în spatele bisericii. Costul proiectului este de 6000€.

Ușile împărătești vor fi împodobite cu două noi icoane ce reprezintă scena Buneivestiri. Costul picturii este de 1000€.

Este nevoie de ajutorul dumneavoastră (fiecare după puterea lui) pentru a înfrumuseța biserica noastră și a crește ca și comunitate.

Vă rog să facem împreună rugăciune la Sfântul Ioan spre a ne fi călăuzitor în acest proiect și nădăjduiesc în ajutorul Domnului.

Donațiile se pot face direct la biserică (la d-na Maria la pangar) sau în contul parohiei (IBAN FR76 3000 4014 9900 0100 8346 695, BIC BNPAFRPPXXX, folosind eticheta “iconostas”).
Amintesc faptul că făcând o donație bisericii (prin cec sau virament), veți beneficia de o reducere la impozit de 66% din suma donată (de exemplu, dacă donați 100€ și aveți un impozit de 1000€, veți obține o reducere de 66€ și, ca atare, veți avea de plătit un impozit de doar 934€).

Mai jos puteti vedea o proiecție a unui iconostas mobil asemănător cu cel pe care l-am comandat pentru biserica noastră.

Iar în continuare, rezultatul jertfei dumneavoastră:

Centru Misionar Mitropolitan “Sf. Ioan Casian”

Mitropolia noastră a finalizat cumpărarea unei proprietăți în Limours pentru a demara acolo un centru misionar care să se ocupe de nevoile comunității noastre ortodoxe, în primul rând din zona pariziană și din Franța, dar și din restul Mitropoliei și din toată Europa.

Viitorul centru este situat la marginea orașului Limours (D152, 91470 Forges les Bains), dar și la marginea pădurii, în interiorul Parcului Natural Regional Haute Vallée de Chevreuse.  Proprietatea conține în prezent o clădire, o suprafață mare de teren și o pădure.

Scopul acestui centru misionar care va purta numele Sfântului Ioan Casian, un sfânt român care a trăit în Franța în secolul al V lea, și care este ocrotitorul Mitropoliei Europei Occidentale si Meridionale, va fi, printre altele, primirea credincioșilor de toate vârstele. Avem mare nevoie în parohiile noastre de aceste întâlniri în care adulții, tinerii și copiii să se cunoască, să participe împreună la diverse activități, să petreacă împreună câteva zile de rugăciune, cateheză, dar și activități recreative. În special copiii au nevoie de un cadru în care să se regăsească în mijlocul altor copii cu aceleași interese și preocupări, și care să le permită pe termen lung să păstreze
relația cu Biserica lui Hristos.

O altă mare necesitate a comunității noastre este aceea de educație și cateheză. Existența acestui centru va permite organizarea unor sesiuni de cateheză, întâlniri sau retrageri spirituale cu diverși invitați, cursuri în cadrul centrului Dumitru Stăniloae,  cursuri de iconografie sau de muzică bisericească etc.

Bineînțeles că acest centru ne va ajuta și la organizarea unor evenimente mai mari, importante pentru Mitropolia noastră, precum congresul Mitropoliei, Festivalul Din Dragoste pentru Frumos, slujbe festive pentru sărbătorile mari precum Sfintele Paști și altele.

Puteți găsi aici o descriere a proprietății dar și a proiectului, cu mai multe imagini și detalii.

Rugăm pe toți cei care doresc și pot, să ajute și să contribuie financiar la acest proiect esențial pentru Mitropolia noastră. Donațiile se pot face în contul protopopiatului Franței, prin virament sau cheque, menționând „centrul Sf. Ioan Casian” precum și numele și adresa donatorului:

Titularul contului: UNION DIOCESAINE ORTHODOXE
Adresa titularului: 1 boulevard du Général Leclerc, 91470 Limours, France
IBAN: FR76 1751 5006 0008 0022 6699 412
BIC: CEPAFRPP751

Conform legislației franceze donațiile primite până la sfârșitul anului dau dreptul la o reducere a 66% (și în unele cazuri 75%) din impozitele de pe anul 2021. Cei care donează vor primi în primăvară reçu fiscal de la trezorier.

De asemenea, dacă puteți ajuta la amenajarea și renovarea clădirii și la construcțiile care vor demara, vă rugăm să ne contactați.

Și nu în ultimul rând purtați acest proiect în rugăciunile dumneavoastră, ca fiind unul extrem de important pentru viitorul copiilor noștri.

(pr. Răzvan Bena)

Rugăciunea Sfântului Filaret, Mitropolitul Moscovei

Eu, Doamne, nu ştiu ce să-Ți cer: Tu singur ştii ce-mi este de folos. Tu mă iubeşti mai mult decât pot eu pre tine să iubesc a desluşi. Ci tu, Părinte, robului tău dă-mi, aceea ce a cere nici nu ştiu. Nici cruce a cerşi, nici mângâiere nu îndrăznesc; stau doar naintea Ta, cu inima deschisă către Tine. Tu ale mele vezi nevoi ce nici cunosc; ci fă cu mine dupre mila Ta. Mă curăţeşte şi tămăduieşte, smereşte-mă şi iarăşi mă ridică. Naintea Ta mă-nchin şi stau tăcut naintea voii Tale céii sfinte, şi alor Tale nepătrunse căi. Pre însumi jertfă Ție mă aduc: mă-nvaţă a mă ruga. Tu Însuţi în lăuntrul meu te roagă. Amin.

‘Jurnalul’ Ieșirii de la Ormesson – ceata trezvitorilor și a iubitorilor de Isihie din parohiile Cachan și Fontainebleau – oct. 2021

Pe’aci, început’a aventura…

Nainte, de orice, se pregătește ‘Cortul’ Domnului…

Se pregătește și ‘focul’…

Avem și leagăn… 😊

Încet, încet, se ‘naște’ ‘așezarea’ iubitorilor de isihie și bucurie😊😇

Fiecare cort își are ‘Sfânt-Ocrotitoriul’…

Lumina lină se lasă peste ‘așezare’… 😇🌛

Și Domnul își așteaptă copiii la ruga cea de seară… ☦🕯📿

Ceata trezvitorilor de la Ormesson 😊

‘De nu va Domnul zidi casa, în deșert s’au ostenit cei ce zidesc; de nu va Domnul păzi cetatea, în deșert a privegheat cel ce păzește…’…. de aceea și noi, cerut’am nainte de orice, binecuvântarea cea de neclătit a Dommului… ca vie și sfântă Temelie…

Și s’a aprins… 🔥

Așa, de încălzire…😀

Și ziua de Vineri s’a încheiat cu legănat de ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’, ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’, ‘Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi’… Noapte bună 🌛

Ziua de Sâmbătă, început’a cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie… și cu a ei ‘pregătire-primă parte’ – Sfânta Proscomidie ( tâlcuită de Părintele, pentru cei mici și mari, în ‘elementele’ ei esențiale). Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea (afierosirea) Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

În mănăstiri, timpul săvârșirii Proscomidiei este între Utrenie și Liturghie, când se săvârșește și slujba Ceasurilor, dar în bisericile de enorie, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârșește în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.

Tămâie aducem Ție..

Sfânta Liturghie…

Crezul…

Harul Domnului nostru Iisus Hristos…

Apoi, urmat’a o ‘masă’ 🔥🥩🍳🥖🧀🧀🥞🍫, dacă înțelegeți ce vreau să zic… Aci, e doar o MICĂ, FOARTE MICĂ 😊 ‘prezentare’ din ce a fost ‘compusă’ ceastă ‘masă’ 😊😊😊

Urmat’a apoi, ‘chemarea’ nisipului, a zăpezii, a dunelor de nisip, a mării de zăpadă, spuneți’le cum vreți… Ideea e că fiecare și’a găsit ceva de ‘făcut’ ❤❤❤… și încă unii, cu câtă pasiune… 😇😇😇

Ca să ne înțelegem… nu glumeam cu ‘pasiunea’. Aci, avem un ‘atelier’-instant de  făcut îngeri pe nisip 😉😇😊😊😊

‘Terenul’ de joacă…

Aci, grație agenților noștri secreți și a tehnologiei de ultimă generație deținută, am ‘reperat’ un grup rebel, cică’și zic ‘adolescenți în devenire’. Sub pretextul că ar avea de strâns ‘informații de extremă importanță’ pentru o lucrare școlară, au evadat, după cum bine vedeți, în zone unde agenții noștri mai greu aveau acces. Se pare că au săvârșit tot felul de infracțiuni, la unele le zice selfie-uri mi se pare. Stați liniștiți. I’am prins, legat, și obligat să mănânce tot ce a fost la cină.😉😀😀. Slavă Domnului că ‘Dumnezeul nostru nu e fieștecine’, vorba Avvei Rafail și că PRETUTINDENEA ESTE 😊 și pe toate ocrotește… și cică are și niște remedii pentru ceste grupuri rebele. Cică i se zice DRAGOSTE… și cică e chiar EL, DRAGOSTEA CEASTA, IISUS HRISTOS, DOMNUL NOSTRU, care ne’a lăsat și un mesaj: ‘În lume necaz veți avea: CI ÎNDRĂZNIȚI, EU AM BIRUIT LUMEA.’

Aci, avem exemplificată ‘lupta dintre generații’ 😀😀😀

Cu pauze de ‘răsuflat’…🤭😊

Dar… CU NĂDEJDE… NAINTE!!😇😇😇

Stați în pace… S’a încheiat… CU DRAGOSTE!!😉😊❤

Pomenit’am și de mare mare? ⛱⛱⛱

Fu, fu, fu, numaidecât… 🤭🙈😀

Gândeați cumva că a lipsit fotbalul? Pff, cum să lipsească?🙈🙉🙈S’au dezlănțuit emoții care mai de care 😀

La întoarcere, bucuratu’ne’am puțin de ‘liniștea’ unei mici mine, aflate foarte aproape de ‘tabără’, deja puțin-amenajată pentru doritorii-iubitorii de isihie 🌻🌻🌻

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește pre noi… și lumea Ta…📿

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește, povățuiește, crește și desăvârșește întru Sfințenia și Lumina Ta pre toți copiii cestor parohii și pre părinții lor, fieștecare dupre al său nume, pre toți copiii și părinții din Mitropolia și Patriarhia noastră, pre toți copiii și părinții dreptslăvitori, pre toți copiii și părinții din întreaga lume. Doamne trimite mila Ta preste pruncii pământului pre care-i iubești, trimite preste ei și noi Duhul Tău cel Sfânt și dă lor și nouă a cunoaște pre Tine și dragostea Ta în Duhul Tău cel Sfânt, și învață-i a Te slăvi…

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește pre robii Tăi…

Lumina lui Hristos, luminează tuturor… și întru ea, trec și prin ‘gaură’ de ‘mină’…

😊😇😊😇😊😇

‘Copiii sunt ca bureții. Absorb tot ce facem, tot ce spunem. Învață în fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conștienți de asta’…☦🕯📿🙉🙈😊🙏🙏🙏

‘Prietenie, Bucurie, Icoane din Apa

Noi nu uurlaam 😀😀 Doar…. 🎸🎸🎸

‘Coboară dacii liberi din columnă/ Prin bărbi și plete șuieră un vânt / Aduc cu ei sărutul libertății’…

Copiii țintesc… direct la ȚINTA-HRISTOS…!

Învățând mulțămirea… Domnul ne ocrotește și este cu noi mereu… Mulțămim Ție, Doamne, Mulțămim Ție, Doamne…

🌻🌻🌻’Iată acum, ce este bun sau ce este frumos, fără numai a lăcui frați împreună (..) că acolo au poruncit Domnul blagoslovenia și viața până în veac.’🌻🌻🌻

🌻🌻🌻Slavă lui Dumnezeu pentru toate…!!🌻🌻🌻

Rugăciunea Stareților Optinei

Dă-mi, Doamne, ca să pot în pacea Ta, tot ce-mi aduce ziua să priimesc. Învredniceşte-mă ca sfintei voii Tale cu totul să mă dau; şi în tot ceasul, pre mine azi să mă povăţuieşti, şi întru toate să-mi călăuzeşti. Şi orice veşti de-a lungul cestei zile va să priimesc, cu linişte mă-nvaţă să-ntâmpin, întărit întru credinţa că preste toate-i sfântă voia Ta. Tu-mi stăpâneşte gânduri şi simţire, în tot ce fac şi în tot ce grăiesc. Să nu mă laşi, în cele de năprasnă, să uit că de la Tine ne vin toate. Învaţă-mă ca fără făţărie şi înţelegător să fiu către oricare din fraţi şi din surori, şi ca pre nimeni să amărăsc, pre nimeni să-ntristez. Şi, Doamne, dă-mi putere osteneala a zilei cea de astăzi a purta, şi toate să îndur, câte mi-e dat. Călăuzeşte-mi voia, şi mă-nvaţă, ca să mă rog, cred şi nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume

Doamne, îndreptează pre noi, precum o maică gingașă îndreptează pruncii săi cei mici. Dă fiecărui suflet a cunoaște bucuria venirii Tale și puterea ajutorului Tău. Dă răcorire îndureratelor suflete ale norodului Tău, și pre toți ne învață în Duhul Sfânt a Te cunoaște. Strâmtorează-se sufletul omului pre pământ, Doamne, și cu mintea nu se poate întări întru Tine, căci nu știe pre Tine și a Ta bunătate. Mintea noastră este întunecată de griji pământești și nu putem înțelege linătatea iubirii Tale. Tu ne luminează. Milosârdiei Tale toate sunt cu putință. Tu ai zis în Sfânta Evanghelie că morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia; fă acum ca moarte sufletele noastre să auză glasul Tău și să învie întru bucurie.

(Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Accent Print, Suceava, 2013, p. 320)

Acathistul Sfântului Ioan Bogoslovul (Teologul) de Ieroschim. Daniil de la Rarău (Sandu Tudor)

Rugăciunile începătoare, apoi

 

Condac I

Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc.

Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării:

Bucură-te, Ioan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

Icos I

Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc noianul binecuvântării totul să înece.

Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece.

Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt.

Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt.

Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh.

Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:

 

Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol;

Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol

Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună;

Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită;

Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită;

Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare;

Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare;

Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor;

Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor;

Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac II

Clari, cei douăzeci şi patru de bătrâni ai Cerului, din tronurile lor, larg inel în jurul Mielului, cu arcul minţii adunat inimii slăvitoare, la cel mai împlinitor mod de muzicalizare, şi aplecaţi cu fruntea peste limpezi alăute, zic, furaţi de mierea rostirii lor neîncăpute: precum sfânta Răstignire în piscul pironirii, viaţa e o uimire la treptele dăruirii.

Imnul acesta al lor, strălucitor mărgăritar curge unduind ecoul firmamentului de cleştar.

Şi alăutele sub arcuri îi cresc taluzul plin, ca o cascadă înzăpezită a marelui Amin.

Iar noi, cutremuraţi, grăbim a ne alătura, lângă tine, Sfânt Ioane, cu acest: Aliluia!

Icos II

De dincolo de cerul minţii, zăpor luminos, întru amiaza oglinzilor mele, Domnul Hristos
preaînnoitoarea Ta venire m-a însorit şi Te cetesc cu desluşire, ca orbul limpezit.

De sub şapte coarne ale cununii Tale de spini drept, lin, fără cusur, în straiul alb de lână şi in
deschis de sub şapte străluminări de răpire, rănile învierii şi stelara Ta privire
Te văd Agneţ luminos în dragoste de neînvins, în faţa tronului aevea, ca în Apocalips.

Mă-nfaşă, scutec de lumină, Dumnezeirea Ta şi plin de dragoste îndrăznesc să strig: Maranata!

Şi neîntinatei cuviinţe ca să nu-i luăm nimic, tot pentru Domnul să-1 cinstim şi pe al Său Ucenic!

 

Bucură-te, văzătorule, că ai sărutat şi păstrat Sfântul Chip;

Bucură-te, iconar iscusit, c-ai prins în scris Obrazul Arhetip;

Bucură-te, că înştiinţai Sfânta Faţă cu amănunt şi măsură;

Bucură-te, c-ai iscălit caligraf dumnezeiasca trăsătură;

Bucură-te, că din slova ta am înţeles rostul sfintei pecetluiri;

Bucură-te, că şi în noi ai trezit starea sfintei închipuiri;

Bucură-te, că peste mintea spălată, Sfântul Obraz înlăcrămăm

Bucură-te, că-n inima curată cu Sfântul Trup ne cuminecăm;

Bucură-te, c-am sărăcit mintea în duh cei cinci trandafiri să-i primim

Bucură-te, că pentru sfânta Icoană, toate icoanele zvârlim;

Bucură-te, c-am înhumat şi întru noi Sfântul Grăunţ al întrupării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac III

Evanghelist prea treaz, alăuta Dumnezeirii tu, Sfinte Ioane, alb ibovnic al strălucirii, slavosloveşti măiestrit sfânta suită slavă, ce-a binevoit pre veac, smerind pe oglinda-i gravă, aurul Sfântului Chip, Spic sfânt cu raze anume luminează în mir pe tot omul ce vine în lume.

Acest sclipitor repeziş peste margini şi minte, răsăritul de sus al rugăciunii nesfârşite, pe acest cer al dimineţii înţelegătoare, ce ar trebui dorit cu nestinsă însetare, cântă-1 ca din bogăţia bogosloviei tale în undele de har ale gândirii muzicale, de neprihănit auz să ni-1 putem apropia şi sub taborica-I rouă să-I cântăm: Aliluia!

Icos III

Fără-fundul cel de mătase din noaptea albastră, senin în creştet ne ţine, tâlc pe potriva noastră.

Că vezi marea umbră de aur a Domnului plutind, prin Galileea stelarelor colburi strălucind.

Şi-a trupului nostru casă cu candelă şi vatră, deschisă îl aşteaptă, cu şase vase de piatră.

Sfinte Ioane, fii şi nouă marele înger nun, umple vasele goale, dă-ne al minunii zăbun.

Domnul şi nouă să ne preschimbe apa simţirii, din izvoarele trezviei în porfira nuntirii.

Sorbind paharul vieţii, nupţiala licoare şi în noi să rodească floarea preschimbătoare.

Şi-ndumnezeindu-ne fiecare simţ în parte, îţi cântăm podobii la stările încununate:

 

Bucură-te, c-ai umplut primul chiup, simţul major al plinirii de Duh

Bucură-te, melod la paradisiac auz şi inelar văzduh;

Bucură-te, c-ai umplut chiup secund, simţul acvilin de agerime

Bucură-te, ochi al vederilor de la teoretica înălţime;

Bucură-te, c-ai umplut chiup terţin, măreţe simţ al sacrelor mâini

Bucură-te, că te-ai hărnicit pe Dumnezeu din pipăit să-L aduni;

Bucură-te, c-ai umplut chiup cvadrig, simţul gustului euharist

Bucură-te, că Sfânta Hrană are înţeles şi rost realist;

Bucură-te, şi pentru chiupul cvint, simţul rugăciunii cel de minte

Bucură-te, că ne sui în melcul de parfum al cunoaşterii sfinte;

Bucură-te, că viem şi al şaselea simţ raic, centrul închinării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

CondacIV

Golul acel de mare preţ, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cină Iisus Domnul, în el, cu un cuvânt de lumină, a preschimbat vinul în sfânt Sângele Său de taină, chiar viaţa lui Dumnezeu, sub a vinului haină.

Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela înveşnicit
când obrazul pe inima Domnului ţi-ai odihnit, adeverează minunea cum ultimul vin băut e întâiul sânge ce singur jertfa Şi L-a făcut.

Şi înţelegând întâietatea liturgicei trăiri, ne-nspăimântăm de frumuseţea misticei dăruiri.

Primeşte-ne dar, cereşte, iar a ne alătura lângă tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!

Icos IV

Hotărâtoare normă, cardinală mântuirii, urmează-n asemănare izvoadele iubirii.

Umblarea aceasta-n dâra tălpilor strălucitoare, cere totuşi şi trecerea prin marea strâmtoare.

E drumuirea în noapte, dincolo de vămi şi vad, pân-la cele trei catisme: la iesle, cruce şi iad.

Un ceas e firav; trebuincios naşterii profunde, la fundul de neant al credinţei să ne scufunde.

Un ceas e crud şi desveleşte giulgiul cuvios, să ne-nspăimânte cu faţa de mormânt a lui Hristos.

Şi-i ceasul demoniac, pân-la scrâşnirea dinţilor, la statornicia sfintei apatii trebuitor.

Tu ne cunoşti lăuntricul apocalips, Părinte! învaţă-ne să-1 biruim ca să-ţi cântăm fierbinte:

 

Bucură-te, c-ai cunoscut Puterea Domnului în Ghetsimani;

Bucură-te, că părtaş ai fost făcut potirului sfintei agonii;

Bucură-te, c-ai trăit crucea la cea mai dăruită amărăciune;

Bucură-te, că ai aflat durerii faţa ei de rugăciune;

Bucură-te, că ţi-ai dorit şi prin inima ta suliţa să spargă;

Bucură-te, că ai fost martor neumbrit la răstignirea întreagă;

Bucură-te, că te-ai plinit din milostivirea pogorământului;

Bucură-te, c-ai agonisit sfânta isihie a mormântului;

Bucură-te, că Domnul a coborât soare adânc de miezul nopţii

Bucură-te, că Domnul trecu ca o primăvară prin ţara morţii;

Bucură-te, Avvă însoţitor la toate treptele încercării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac V

Iconomia sfântă a frângerii pâinii de har şi-a îmbătării treze din al altarului pahar
îşi ia vârtutea lucrării din Sfânta înviere, tipic când Liturghia cu mâini înalte o cere.

În Trupu-I de slavă Domnul îşi dă dumnezeirea şi-n Sânge jarul Harului ne aprinde nemurirea.

Nestânjenit răspunsul la atâta preamărire nu-i decât desăvârşita potirului rodire.

Harul ţinut sterp apune, ca mai sterpi să ne facă. Tainic vier, Sfânt Ioane, spre mine te apleacă
altoieşte-mă din nou mladă viţei în ruptură să nu mă scrumească Domnul ca pe o uscătură.

Prielnic să mă înfăşoare întru văpaia Sa nemistuit şi puternic să-i cânt: Aliluia!

Icos V

Jalea, rana, moartea, strâmta poartă, toate la un loc, în seninul Heruvim cu spadă în roată de foc, fac cheile trecerii la Sfânta împărăţie, sub balanţa subţire pusă de dreapta Pronie.

Grozavă-i dragostea lui Dumnezeu în arătare!

Cine-i poate purta bunătatea covârşitoare? Când însă coasta îi izvorăşte sânge şi apă vecia aleargă în potire să o încapă.

Ci, Sfinte, Tu ne aduci aminte la ochi viitor cum vor ieşi cei şapte Arhangheli ai potirelor, să verse dragostea pe pământ, dar ca de urgie roşu înec ne va fi a sângelui Său stihie.

Bogoslovia lacrimilor dar, tu ne învaţă să-ţi cântăm din limanul ce limpezimea-1 răsfaţă:

 

Bucură-te, că te-a prisosit rouă picată din geana Domnului;

Bucură-te, că lacrimi te-au prididit la auzirea vorbelor Lui;

Bucură-te, că porţi în pleoape diamant de apa sfintei Frumuseţi

Bucură-te, că din muchea buzei sorbi sarea cereştilor tristeţi;

Bucură-te, că ai plâns şi din dulceaţa numelui ca mirul vărsat

Bucură-te, că te-a gâlgâit năpada Celui preadorit şi chemat;

Bucură-te, că ţi-ai umezit ochii de slava Schimbării la Faţă;

Bucură-te, c-ai privit judecata prin jarul lacrimii de gheaţă;

Bucură-te, că ne chemi la rănirea cu heruvică jelanie;

Bucură-te, că-ndemni la pocăinţă cu necurmată metanie;

Bucură-te, zelos învăţător întru ştiinţa înlăcrămării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VI

Locul inimii, Sionul, muntele sfintei vădiri plin îmi răsuflă de vestea Celei de-a Doua Veniri.

Ca brâu în juru-I plutind, albi ca nişte nori ireali, o sută patruzeci şi patru de mii de sfinţi virginali, din alăute cereşti cântă; şi-n mijlocul lor, cu chip leonin de Mesie, Mielul strălucitor.

Sfinte Ioane, şi tu domn virgin, dă-mi strai alb de in, sub arcaşul soborniciei să ne împlinim din simfonia de ocean, strună înmiit crescută creastă de nouă cântare, numai lor cunoscută.

Şi pe numele Domnului meu cu glas de foc mi s-a dat să-1 duc în dar lui Dumnezeu, „înger de mare sfat”.

Şi-n roata rostirii curate Cerul ne va purta spre aminul aminurilor toate: Aliluia!

Icos VI

Marea minţii măiestrie heruvică o râvnesc ca destoinic omului meu lăuntric să-i iscusesc inelul clar din cleştarul cugetului ascuţit, la aur de vis şi simţire curată rostuit.

Capetele de cruce ale făpturii unite şi rotund gândului întors în sine păsuite.

Şi cum îţi sunt învăţăcel în arta pustnicească, pentru tine, Sfânt Ioane, Domnul să binevoiască să-mi pună în toarta inelului anume lucrat alba nestimată ce-I poartă numele: „Minunat” ce nu se poate ceti, fără numai de primitor, din fiecare făcând un de-Dumnezeu-purtător.

Şi-mpodobit aşa a te lăuda să vin şi eu binerostind ca un nemincinos ucenic al tău:

 

Bucură-te, prin care ne însuşim paradoxele uşurinţei;

Bucură-te, că zvârlim uşurinţa ca frupt din pomul cunoştinţei

Bucură-te, prin care primim dăruirea de sine ca un toiag;

Bucură-te, că lepădăm dăruirea de sine, că-i iadului prag;

Bucură-te, prin care destoinicim obiceiul, drept bun sfinţitor

Bucură-te, că ne dezbărăm de obiceiul cel îndobitocitor;

Bucură-te, prin care zidim neştiinţa în cele vinovate;

Bucură-te, că nimicim neştiinţa, că-i fântână de păcate;

Bucură-te, prin care ne întemeiem mai tari pe piatra credinţei

Bucură-te, că ucidem împietrirea că îi pieirea fiinţei;

Bucură-te, că fără voia lui ne dă folos şi duhul pierzării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VII

Numele Domnului, apriga doririi chemare, dar Numele Domnului de Slavă, cine îl are?

Alb călăreţ cu arc, pe cal alb, este numele Său. Domnul îl dă cui voieşte ca un tare Dumnezeu.

Sfinte Ioane, mare rănit al dragostei domneşti, dă-mi şi mie cuviinţa cu care tu îndrăzneşti
şi ştiinţa ta întru arcăşia cugetătoare la înaltul arc al rugăciunii săgetătoare.

Nevăzutul război şi inima mea să-1 cuteze şi la lupta Domnului, alb să se înfăţişeze.

Dulceaţa de spangă sfântă şi pe ea să o străpungă şi la plânsoarea cântului necurmat să ajungă.

Cu sfinţii cerului şi pământului să pot cânta ca un adevărat rănit al dragostei: Aliluia!

Icos VII

Ochii oglindiţi la spada de văpaie a inimii, străjuitor afară şi-nlăuntru voi pâlpâi învierii, când îmi va înflori numele de dar, întru răsuflul tihnit al liniştii fără hotar, Domnul Păcii pune în noi voroava-i negrăită, ce nu o prinde decât urechea în duh trezită.

Cele şapte tăceri ale rugăciunii curate, ce-s şapte tunete ale cerului încuiate, le-ai ascultat, Sfinte Ioane, şi le-ai pecetluit, cu grijă tare, precum anume ţi s-a poruncit de acel mare arhanghel, cu glasul Leului sfânt văzut cu un picior pe mare şi altul pe pământ.

Acest scump cuvânt numai Domnul îl poate dărui aleşilor Săi, pentru care îţi vom şi glăsui:

 

Bucură-te, că darul îndumnezeirii tăinuit îl învistierim;

Bucură-te, că tainicele Lui comori lumii le propovăduim;

Bucură-te, că a Lui sfinţenie păzim cu al limpezimii zid;

Bucură-te, c-ale Lui mărgăritare nu le dăm porcilor în blid;

Bucură-te, că neprihănirea Lui nimic nu poate s-o atingă;

Bucură-te, că în vasele sfinte nu vom lăsa câinii să lingă;

Bucură-te, că inimii i-am dat muzică de care nu te saturi;

Bucură-te, că de luptă 1-am luat glas cu tăiuş de două laturi;

Bucură-te, că taina-i stă în vileag şi din lumină e urzită

Bucură-te, că grăirea-i fără văl e încă mai acoperită;

Bucură-te, că Numele de nespus ni-i şi roată neîntinării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac VIII

Plinitor de peste plinătatea plinătăţilor
gândirii zenit, „Părinte al veacului viitor” fulger în catapeteasma frunţilor spornic oprit, odihnă, octavă sufletului meu învăluit.

Cum să Te gângur, să Te zic, să Te chem, să Te numesc, cu ce lărgimi de aripi rostirii lin să cresc,
până la Tine, Sfântul, marele lumilor Mire. Nu aflu în vorbe numelui Tău asemuire.

Doar spusa minţii în inimă neglăsuitoare Te strigă în duh paşnic, lipită de răsuflare.

Şi, Doamne, îndrăznind cu Sfântul Ioan Năier, vâslim în ritmul marelui vultur, olăcar la cer.

Vino la Ierusalimul nostru nou, la nunta Ta, sub ramul întâmpinării să-Ţi cântăm: Aliluia!

Icos VIII

Rubinul, Ioane Sfinte, poartă-n limpezimea lui aprins Apocalips al patimii şi al vinului.

Că mintea la tot omul, din rădăcini desfrânată, o închipuie semeaţă femeie înstemată, în ipostazic veşmânt de purpură stacojie, tălănind de-a călare, cu domnească dibăcie, fiara cea cu capete şi cu zece coarne, lumeasca ei împărăţie de poftă şi carne.

Beată de a ei putere, potiru-i de curvie, mintea trufaşă, roabă la propria-i demonic,
numai năpasta, ispita ne mai poate izbăvi, că numai inima zdrobită nu se va urgisi.

Ci, Sfinte, ajută-mă să mă dobor, să mă înfrâng şi la lauda de acum şi alte flori am să-ţi strâng:

 

Bucură-te, că ne umbrim sub şapte coarne ale cununii de spini;

Bucură-te, că ne primim discernământul din sita sfântului chin

Bucură-te, că îndrăznim la asceza nopţilor deşertăciunii;

Bucură-te, că zorim la asprimea izvoarelor nestricăciunii;

Bucură-te, că ne dăruim celor trei voturi ale îngerilor;

Bucură-te, că dorim darul mucenici şi al înfrângerilor;

Bucură-te, că ne silim la vrednicia înfierii virginale;

Bucură-te, că dorim şi brâul încingerii pectorale;

Bucură-te, că ne-am făurit candelă veghii fără încetare;

Bucură-te, că trudim să avem şi oloiul celor cinci fecioare;

Bucură-te, că râvnim nupţialele virtuţi ale aşteptării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac IX

Smarald inelar e marele nimb al arătării, concentrată prezenţă de taină a depărtării, stranie nestemată a vederii Sfântului Tron, vârf virginal al lăuntricei suiri în Eleon.

O undă a lui doar şi iată cer de viziune deschis să vezi prin străvezimile de rugăciune,
cum tot trupul Vavilonului prea tare cetate, cade şi piere în vâltoarea mărilor spurcate.

Sfinţenia cu păcatul nu pot sta împreună, blândeţea cu atingerea doar scrumeşte, răzbună.

Sub ocrotirea ta, Sfinte Ioane, să ne iscuseşti, să primim gingăşia puterilor dumnezeieşti.

Şi întăriţi cu Duhul Stăpânilor să putem murmura, în amurgul extazului de smarald: Aliluia!

Icos IX

Şi prin aura topazului, luminos, auriu linia obrazului Fecioarei unduieşte viu.

Şi cu palmele suite în semn de rugăciune, în doicul pântecelui ţine izbuc de minune.

Soarele plin, orbitor şi ca într-un engolpion îndumnezeitor, Sfântul Prunc, împărat în Sion.

Stă Maica Luminii şi a Lumii pe cornul lunii în marele semn anume suit înţelepciunii.

Plânge Maica Luminii şi a Lumii în tăcere că Fiul Omului se naşte în noi cu durere.

Naşterea noastră din cristelniţă însufleţită ce, Sfinte, tu ne-o creşti feciorie nenuntită.

Tu, de Dumnezeu pe Cruce Fecioarei înfiat, vârf al îmbisericirii, ce te lăudăm curat:

 

Bucură-te, că Domnul Golgotei cu un cuvânt te-a numit fiul Său;

Bucură-te, pentru voroava ce te-a făcut frate al lui Dumnezeu

Bucură-te, că Preacurata a primit să-ţi fie Mamă cerească;

Bucură-te, că ţi-ai plinit chip şi asemănare dumnezeiască;

Bucură-te, că ţi-ai descoperit Taborul din patima Mielului;

Bucură-te, că şi noi am ţintit scara de sus, cap al Betelului;

Bucură-te, că şi noi am pus bun început al duhovniceştii rodiri

Bucură-te, că şi în noi a solit înger de dar al Buneivestiri;

Bucură-te, că ne vom primeni staulul minţii cât mai luminos;

Bucură-te, că şi în ieslea noastră se vrea în scutec Domnul Hristos

Bucură-te, că şi în noi Betleemul şi-a deschis cerul cântării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac X

Treji muguresc trei luceferi ai logodnei de safir, fiicei ierusalimitene la umeri şi la mir.

Înfăşurată în zăpadă de in fără pată, stihar se înseamnă, sfinţenie înluminată,
înaurită măreţie de Duhul aleasă, Mielului să îi fie sofianică Mireasă.

Stă mânecând cu tot alaiul cinstei nupţiale, aţintită veghei înalte a cununii sale.

Sub înfăţişarea Prezbiterului alb Părinte, tu îi aduci năstrapa rugăciunii nesfârşite,
în palme i-o pui ca pe o inimă de aur vie, plină de mirul Numelui Celui ce va să vie.

Şi harul arzând în jarul năstrapei va inela, fumuind în lung crin, un mulţumitor: Aliluia!

Icos X

Ţintuit de sus, în miezul lui, ametistul a sclipit şi vederii şi-a deschis cristalinul larg năpădit.

Dincolo de tot jocul de văluri şi de străluciri, tu ne arăţi prin spărtura fericitoarei luciri
cum Domnul trimite modul înnoirii pe pământ, Ierusalimul ceresc, cu plutitor pogorământ.

Din vârful cel mai sprinţar al muntelui cunoştinţei, tu creşti din aur şi cleştar, cetate, izvorul minţii,
cum ochiului aievea niciodată n-a răsărit şi nici în oglinzile visului nu s-a mai ivit.

Toată scumpătatea şi odoarele întrupării, aduse şi făcute semnele transfigurării.

Şi măsura trestiei de aur datu-s-a ţie, pentru care îţi lăudăm a ta proorocie:

 

Bucură-te, că dăruit Paradis în noi a deschis Domnul cel drept;

Bucură-te, că Logos în jur nescris, în noi a sădit cel înţelept;

Bucură-te, că lumea nouă o inimă are, cea plină de dar;

Bucură-te, că în trăirea viitoare inima-i singur altar;

Bucură-te, că în mijloc stă Ierusalimul floare străvezie;

Bucură-te, că-i sunt doisprezece Apostoli pietre de temelie;

Bucură-te, că numărul omului e analog celui de înger;

Bucură-te, că în loc de soare, Domnul va fi nămiezii vistier;

Bucură-te, că în El coboară şi suie treptele contemplării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XI

Uşa cerului deschisă şi în Duhul răpit, vezi în privelişte faţa împăratului nuntit,
perindarea sfinţeniei pe cinuri coborânde, lunecând lumina din curba aripilor blânde.

Toată alba curtenie a viului Dumnezeu, purceasă la primirea ca mire a Fiului Său.

La acest ceas opt sute optzeci şi opt de viori, în mâini sihăstreşti, cheamă în aşteptare de fiori.

De însetare adâncă sufletele se desfac, înflorind la melodia celui de-al optulea veac.

Chemarea Numelui, prezenţa Domnului în lipsă nu va aduce pacea zorilor fără eclipsă.

Şi precum potiru-i plin, venirea Lui se va vărsa, cerurile toate pacea-I vor cânta: Aliluia!

Icos XI

Veni-va veleat cu alt lut, alt cer, altă vecie, proaspăt viitor crescut, trup de biserică vie.

Lumea întreagă va fi neţărmurit chivot, numai Sfânta Sfintelor, numai prestol sfânt peste tot.

Şi cum viaţa în sine e veşnică liturghie, taina lucrării de aci e taină de cununie.

Doar vinul laudei fiind jertfa fără de Calvar, mintea având liturghisitor şi inima altar.

La nunta Miresei pure cu Verbul lui Dumnezeu dat îi firii virginale să dăinuiască mereu.

Din peştera din ostrov, Patmosul de surghiunire, tu ne scrii duminical vecia de nuntire.

Cum marele înger ţi-a dat sul de slove, mâncare, de-ţi strig cu şapte biserici şi această cântare:

 

Bucură-te, că noi vom fauri mlădios alb alai cununiei;

Bucură-te, că noi toţi ne vom înfrăţi prinşi de dansul Isaiei;

Bucură-te, că în cor ne vom uni la muzicala unitate;

Bucură-te, că mistic ne vom însoţi Mielului Celui de departe;

Bucură-te, că în Hristos, Cel Unul în toţi, şi noi toţi vom fi una

Bucură-te, că fiecărui El va da inelul, brâul, cununa;

Bucură-te, că din edenic alămâi fruntea ne va încununa;

Bucură-te, că îmbrăcând şi pectoralul, ne vom revirgina;

Bucură-te, că ajungând îngeri în trup, toţi ne vom îndumnezei

Bucură-te, că la stadia unitivă, treimic toţi vom hori;

Bucură-te, că Duhu-Şi va pune herb în aura inelarii;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XII

Zvâcnitu-mi-a înfrigurat zăvodul sufletului, un deget de gând 1-a picurat chiar în cumpăna lui.

Dar n-am apucat întrebarea cine poate să fie? Ca smirna m-a năpădit a Domnului bucurie.

Mi-e aci, în pragul făpturii, bunătatea stăpână, împietrirea mi-a ciocănit cu înstelata-i mână.

Nu-s vrednic, Doamne Iisuse, să-mi intri în cămară, dar cum lăsa-Te-voi, Doamne, la uşa mea afară?

Tăcerea din temeie şi rugăciunea răpită, îşi potrivesc ascuţişul spre clipa dăruită.

Sfinte Avvă Ioane, povăţuieşte-mă bine cum să-mi înveşnicesc odihna Domnului la mine,
ca să mă întrepătrund în haric răsuflu cu ea, la rodnică isihie şi tainic: Aliluia!

Icos XII

Întru nămiaza acelui mâine al minunii, de fi-vom în Rai la Amprorul înţelepciunii,
glasul Domnului vom auzi în lina grădină, zefir al inimii, trezind harfele de lumină.

Din psalmul său de soare, izvoarele frumuseţii curg în râul apa vie cât şi-n Pomul vieţii.

Şi suie din trunchi în floare, din fruct la desfătare, în prea-dulce pârg numele de binecuvântare,
aşa gustând din mustos miez, cântecul nemăsurat, aşa chemând cu sfânt viers, numele neînserat,
străluci-ne-va iar rourul zorilor făpturii. Şi cum Sfinte, tu ne scrii ultim adevăr Scripturii
„Vino, Doamne!”, căruia Domnul răspunde: „Iată vin!” aşa şi noi vom rosti stihirea aceasta de Amin!

 

Bucură-te, că victorioasă flacără e numele Domnului;

Bucură-te, că veghea Lui stăruie trează şi în toiul somnului;

Bucură-te, că puteri de lecuire din zicerea numelui curg;

Bucură-te, că El ni-i cvintă credinţei, fără clintire sau amurg

Bucură-te, că suprafirească prânzire sufletului meu îi cere;

Bucură-te, că-n buna-i rostire sorbim din duhul de înviere

Bucură-te, că purpura dăruirii o sângeră singurul Sfânt;

Bucură-te, că pâinea nemuririi cinăm din arzătoru-I cuvânt;

Bucură-te, că numele e lumină ce dezvăluie, arată;

Bucură-te, că în El se izbăvesc toţi cei cu dorire curată;

Bucură-te, că-n El tu ne înveţi felul ceresc al cuminecării;

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!

 

Condac XIII

O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc, duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc
iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare, nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare.

Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană, litania Numelui de foc cu dulceţi de mană.

Uriaş al Duhului grai cu furtuni de suspine, inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine.

Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte, arcuind pe unitatea simţurilor strunite.

Numai din cântare, răul din lume să se ducă, iureşul din suflul rostirii izgonindu-1 nălucă.

Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-1 bea, laolaltă cu cerurile toate când vom dura finalul Aliluia!

 

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, …”) şi Condacul I („Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus…”).

Fericiții Mărturisitori ai temnițelor comuniste

Resurse audio-video

  1. Mărturisitori ai Ortodoxiei în temnițele comuniste (documentar, Trinitas)
  2. Sfinții închisorilor (documentar)
  3. 19 ani în temnițele comuniste (Marin Răducă intervievat de Preasfințitul Macarie al Europei de Nord, Doxologia)
  4. Valoarea Faptei. Părintele Nicolae Bordașiu – In Memoriam (Trinitas)
  5. Filmul documentar “7 Cuvinte” despre viața părintelui Gheorghe Calciu
  6. Filmare rară cu Părintele Gheorghe Calciu – Despre Rugăciunea Inimii, slujbă de pomenire
  7. Părintele Justin Pârvu Mărturisitorul – Un documentar exceptional
  8. Părintele Justin Pârvu – Înmormântarea
  9. Părintele Iustin Pârvu – Despre România și românism
  10. Părintele Justin Pârvu – “Document” – Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997
  11. Cuvânt de folos 2013 – Părintele Justin Pârvu
  12. Pr Justin Pârvu – “Vai, ce de îngeri aici!”
  13. Comemorare Ioan Ianolide – Universul Credintei (TVR1)
  14. Lansare carte – “Deținutul profet” – Ioan Ianolide (Curtea Brâncovenească, 10 mai 2018)
  15. Conferinta “Sfinţii închisorilor şi noi. Cuvânt către tineri” (Vărăsti, aprilie 2014)
  16. Despre sfinții închisorilor și actualitatea rezistenței lor împotriva totalitarismului comunist (Pr. Gheorghe Holbea)
  17. Dan Puric în “Sfântul Închisorilor” (teatru)
  18. Aspazia Oțel Petrescu – O întalnire cât pentru o viață…
  19. Doamna Aspazia Oțel Petrescu – “Semințele martirajului”: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a
  20. Aspazia Oțel Petrescu (31 mai 2017)
  21. Mărturii și evocări. Laici mărturisitori în temnițele comuniste – Episodul 1 (Trinitas)
  22. Conferinţa “Generaţia Mărturisitoare” – in memoriam Aspazia Oţel Petrescu şi Nicolae Purcărea (Braşov, 9 decembrie 2019): Prof. Dr. Crina PalasPr. Valerian PâslaruPr. Mihail Bobârnat, Pr. Hariton NegreaDoamna Maria Trifan
  23. Lansare “Imn pentru crucea purtată” – Virgil Maxim: partea 1, partea a 2-a
  24. Film dedicat martirului Valeriu Gafencu – “Noaptea pătimirilor” (TVRI, 1998)
  25. Părintele Justin Pârvu – Mărturisitor al Temniţelor comuniste

Resurse cărți

  1. Fericiți cei prigoniți – martiri ai temnițelor comuniste (album)
  2. Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc (album)
  3. Întoarcerea la Hristos. Document pentru a lume mai bună (Ioan Ianolide)
  4. Deținutul profet, Ioan Ianolide
  5. Testamentul unui nebun (Ioan Ianolide)
  6. Lacrimă și har. Preotul martir Constantin Sârbu
  7. Viața Părintelui Gheorghe Calciu
  8. Cuvinte vii (Pr. Gheorghe Calciu)
  9. Cartea mărturisitorilor (Răzvan Codrescu)
  10. Memorialul închisoarea Pitești (album)
  11. Cumplite încercări, Doamne! (Marcel Petrișor)
  12. O viață de țărancă (Marghiolita Uzum)
  13. Peisaj lăuntric. Poezii din închisoare (Demostene Andronescu)
  14. Reeducarea de la Aiud (Demostene Andronescu)
  15. Repetiție la moarte… din spatele gratiilor (Dr. Galina Rădulescu)
  16. Urlă haite… Pitești, Canal, Gherla, Jilava (Nicolae Purcărea)
  17. Aspazia Oțel Petrescu, interviuri
  18. Sfinții închisorilor
  19. Ne vorbește Părintele Justin: vol I, vol II, vol III
  20. Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei
  21. Din învăţăturile și minunile Părintelui Justin
  22. Interviuri cu Părintele Justin
  23. Imn pentru crucea purtată (Virgil Maxim)
  24. Sângele temniței. Stigmate (Radu Gyr)
  25. Stele pentru leagăn (Radu Gyr)

Resurse web

  1. www.sfintii-inchisorilor.ro
  2. www.fericiticeiprigoniti.net
  3. www.marturisitorii.ro

Spovedania omului lăuntric sau Calea care duce la smerenie

M-am pregătit pentru spovedanie, gândindu-mă să-mi mărturisesc păcatele cât se poate de amănunţit. Ca urmare, am început să-mi amintesc toate păcatele mele, săvârşite încă din cea mai fragedă tinereţe. Ca să nu le uit, m-am apucat să le categorisesc şi să le scriu pe o coală mare de hârtie.

Am aflat că în pustietatea Kitaev, la şapte verste distanţă de Kiev, se nevoieşte un duhovnic foarte înţelept şi cu dreaptă socoteală. Se mai povestea că oricine se spovedeşte la el dobândeşte un duh umilit şi se întoarce folosit, plin de o mare pace sufletească. M-am bucurat mult şi, fără multă zăbavă, m-am dus la el. După ce am primit câteva sfaturi şi după ce am stat puţin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:

– Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să ştii:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Când am auzit aceste cuvinte, am rămas uimit.

– Cuvioase părinte, i-am spus eu, cum s-ar putea oare să nu-L iubim pe Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă?! în ce mai putem crede, dacă nu în cuvântul Domnului, căci în El se află tot adevărul şi toată sfinţenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Şi pentru ce l-aş putea urî? Nam cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Şi cum aş mai putea umbla după plăceri şi pofte eu, care sunt atât de sărac şi bolnăvicios?! Desigur, dacă aş fi fost învăţat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aş fi simţit vinovat de toate câte mi le-aţi spus.

– Iartă-mă, iubite, dar ai înţeles atât de puţin din câte ţi-am explicat! Cum să te lămuresc mai bine?! Uite, îţi dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citeşte-o şi vei vedea limpede că tot ceea ce ţi-am spus este adevărat.

Duhovnicul mi-a dat hârtia, iar eu am început s-o citesc:

Spovedania omului lăuntric sau Calea care duce la smerenie

Întorcându-mă, cu toată luarea-aminte, înăuntrul sufletului meu şi luând seama la mersul omului nevăzut, mă încredinţez din experienţă că nu-L iubesc pe Dumnezeu, nu am dragoste pentru aproapele, nu cred în nimic din cele ce ţin de religie şi sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate aceste păcate grele le găsesc într-adevăr în mine, atunci când îmi cercetez în chip amănunţit simţurile şi faptele mele:

1. Nu-L iubesc pe Dumnezeu. Căci, dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la El cu o bucurie pofnită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar aduce în suflet o plăcere deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mult mai des şi cu mai multă desfătare la cele pământeşti, pe câtă vreme cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieşte decât greutate şi uscăciune. Dacă L-aş iubi, atunci convorbirea cu El, care se săvârşeşte în vremea rugăciunii, m-ar hrăni, m-ar mulţumi şi m-ar duce către o neîntreruptă legătură cu El. Dimpotrivă, eu nu numai că nu mă desfăt în rugăciune, ci simt o greutate tocmai în timpul când mă rog: mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina trândăviei şi sunt gata să mă îndeletnicesc, cu mai multă plăcere, cu orice alt lucru mai mărunt, numai ca să scurtez sau să pun capăt rugăciunii.

În ocupaţiile mele deşarte timpul trece pe neobservate, dar în îndeletnicirile cu lucrurile dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice ceas mi se pare un an. Cel ce iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot cursul zilei, numai la fiinţa care îi este dragă. Şi-o închipuie, îşi face griji pentru ea şi, în orice îndeletnicire, scumpul său prieten nu-i iese din gânduri. Pe câtă vreme eu, în timpul celor douăzeci şi patru de ore, de abia dacă găsesc un ceas ca să mă cufund în adâncurile cugetării de Dumnezeu şi să mă înflăcărez de dragostea Lui. Iar restul de douăzeci şi trei de ceasuri le aşez cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul idolilor patimilor mele!… În vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neînsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, simt plăcere, iar în discuţiile despre Dumnezeu sunt uscat, plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când, uneori, sunt atras, ne-vrănd, spre convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la conversaţiile care îmi măgulesc patimile. Sunt stăpânit de o neobosită curiozitate să aflu ceva nou în legătură cu dispoziţiile guvernului şi cu evenimentele politice. Sunt biruit de dorinţa să dobândesc cât mai multe cunoştinţe în ştiinţele lumii, în artă, în economie, în timp ce învăţăturile Legii Domnului, cunoştinţele despre Dumnezeu, despre religie nu lasă nici o urmă în mine, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea socot că toate aceste îndeletniciri, departe de a fi nişte ocupaţii de seamă în viaţa unui creştin, nu sunt decât nişte chestiuni lăturalnice şi de prea mică însemnătate, de care ar trebui să mă ocup numai în timpul liber, când nu am altceva mai bun de făcut.

Apoi, dacă dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după împlinirea poruncilor Lui – căci El însuşi spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele “, iar eu nu numai că nu păzesc poruncile Lui, ci îmi dau prea puţină silinţă să le împlinesc -, atunci trebuie să recunosc cu adevărat că eu nu-L iubesc pe Dumnezeu… Aceasta o întăreşte şi Sfântul Vasile cel Mare, când spune: „Dovada că omul nu-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe Hristosul Său este faptul că el nu îndeplineşte poruncile Lui.”

2. Nu am dragoste pentru aproapele, căci departe de a mă hotărî, potrivit Evangheliei, să-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici măcar cinstea, fericirea sau liniştea în folosul fratelui meu. Dacă l-aş iubi ca pe mine însumi, aşa cum porunceşte Evanghelia, atunci nenorocirea lui m-ar durea şi pe mine, iar fericirea lui m-ar umple şi pe mine de bucurie. Pe câtă vreme eu, după ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu mă întristez, nu-mi frâng inima de durere, ci stau nepăsător sau, ceea ce e o vină şi mai mare, simt parcă o plăcere când aud astfel de istorisiri. Pe deasupra, nu acopăr cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci le răspândesc şi le osândesc.

Bunăstarea, cinstea şi fericirea lui nu mă înveselesc ca şi cum ar fi ale mele proprii, ci, ca orice lucru cu desăvârşire străin de mine, nu trezesc în sufletul meu nici un simţământ de bucurie, ci, dimpotrivă, stârnesc în inima mea un fel de zavistie sau chiar dispreţ.

3. Nu cred în nimic din cele propovăduite de religie, nici în nemurire, nici în Evanghelie. Dacă aş fi fost cu adevărat încredinţat şi aş fi avut o credinţă tare că, fără nici o îndoială, dincolo de mormânt este o viaţă veşnică, cu o anumită răsplată pentru faptele săvârşite pe pământ, atunci m-aşfi gândit fără încetare la ceea ce mă aşteaptă. Un simplu gând spre nemurire m-arfi înspăimântat şi mi-aşfi trăit viaţa aceasta ca un pribeag, care e mereu gata să intre în patria cerească. Dimpotrivă, eu nici nu-mi pun problema veşniciei, iar sfârşitul vieţii de aici îl socot cape capătul existenţei mele. Uneori, un gând tainic se cuibăreşte în mintea mea: cine ştie ce poate fi după moarte? Şi chiar dacă spun că eu cred în nemurire, o zic numai cu mintea, iar inima rămâne într-o puternică încredinţare în cele vremelnice, ceea ce o dovedesc făţiş toate faptele mele şi necontenita grijă pentru o mai bună întocmire a vieţii mele trupeşti. Dar dacă Sfânta Evanghelie, care este cuvânt dumnezeiesc, ar fi fost primită în inima mea cu credinţă, m-aşfi ocupat mereu de ea, m-aşfi desfătat cu citirea ei, ba chiar o simplă privire aruncată asupra ei ar fi deşteptat în mine o adâncă evlavie, înţelepciunea, fericirea şi iubirea care sunt cuprinse în paginile ei m-arfi umplut de bucurie, iar eu m-aşfi desfătat cu învăţăturile Legii Domnului zi şi noapte, m-aş fi hrănit cu ele cum te hrăneşti cu pâinea cea de toate zilele şi aş fi purces din toată inima la împlinirea pravilelor ei. Nimic din cele pământeşti n-ar fi fost în stare să mă abată de la această hotărâre. Şi, cu toate acestea, chiar dacă mai ascult sau mai citesc din când în când cuvântul Domnului, o fac fie la nevoie, fie dintr-o curiozitate ştiinţifică. Şi, fiindcă în asemenea împrejurări nu mă pot adânci cu cea mai mare luare-aminte în duhul Evangheliei, simt că mă cuprind o uscăciune, o lipsă de interes şi, ca şi cum m-aş afla în faţa unei cărţi obişnuite, rămân fără nici o roadă şi sunt gata, ba chiar bucuros, s-o schimb pe orice carte lumească, pe care o citesc cu mai multă plăcere şi în care găsesc mai multe lucruri pline de noutate şi de interes.

4. Sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă îndulcesc în lăun-trulmeu. Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mă socot, faţă de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns, caut să mi-l îndreptăţesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăţie. Mă supăr pe cei care nu mă respectă şi îi socotesc nişte nepricepuţi, care nu ştiu să preţuiască oamenii. Mă laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mă bucur de nenorocirile vrăjmaşilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrările începute de mine mă necăjesc. Şi, chiar atunci când îmi dau silinţa să fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii. Într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate faptele mele fie o plăcere pentru simţuri, fie o hrană pen-tru patimile şi poftele mele iubitoare de desfătări.

Din toate cele înşirate până aici, văd că sunt mândru, neînfrânat, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urător de aproapele. Ar putea fi o stare mai păcătoasă decât aceasta? Starea duhurilor întunericului e mai bună decât a mea, căci dracii, chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie, cel puţin, însă, cred şi se cutremură. Dar eu? Poate exista oare o soartă mai grea decât cea care mă aşteaptă? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechibzuită, pe care o trăiesc eu însumi?!

(fragment din Pelerinul rus. Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus)